JTGrup va colecta deşeurile din judeţ în următorii 8 ani

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Tulcea a fost atribuit societăţii JT Grup SRL,

firmă care se ocupă de ani buni de colectarea deşeurilor, în 22 de localităţi tulcene şi 500 de societăţi comerciale. Noul contract extinde activitatea şi asupra operării stațiilor de transfer/sortare de la Măcin și Delta Dunării, până la stația de tratare mecano-biologică sau depozitul de la Mihai Bravu. Managerul general al JT Grup SRL,  Ionuţ Tudorache, gândeşte dezvoltarea activităţii  societăţii în termeni „ambiţioşi”: depozitare zero, după o valorificare de 100% a deşeurilor menajere şi reciclabile, suplimentarea parcului auto şi a numărului de angajaţi, şi , desigur, campanii de conştientizare a  necesităţii  separării responsabile a deşeurilor, singura soluţie pentru protejarea mediului şi reducere a costurilor.

 Colectarea a fost concepută în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Tulcea”. Pentru că acest sistem să poată fi implementat cu succes la nivelul judeţului este  însă necesar ca toţi actorii implicaţi (populaţie, autorităţi locale etc) să cunoască, să accepte şi să implementeze acest sistem.

 Contractul se ridică la valoarea de circa 18 milioane de euro pentru următorii opt ani.

Evaluează acest articol
(1 Voturi)

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
© 2019 Tulcea Civica