Furtună la Tulcea (deputata, bineînţeles!)

Domnişoara deputat Mirela Furtună ne uimeşte din nou. După ce mai luna trecută deplângea încălcarea (cu sfaturi) a drepturilor diasporei de a se repatria, doamna cade în extrema aialaltă acuzând carantinarea la Tulcea a una sută repatriaţi, aduşi cu un zbor umanitar din Italia. România şi-a reprimit zeci de mii de români care au fost izolaţi în centre din toate judeţele ţării. Adică, judeţul Tulcea nu trebuie să participe la efortul general, găzduind şi el una sută din zecile de mii de conaţionali aflaţi în dificultate?

Iată ce spunea prefectul de Constanţa: „Decizia a fost luată după consultări pe care le-am avut atât cu prefectul de Tulcea, cât și cu Ministrul de Interne, Marcel Vela. Lupta împotriva COVID-19 este un test de unitate pentru noi toți, iar prin faptul că am găsit sprijin la Tulcea, este o dovadă clară că, prin solidaritate, vom găsi mereu cele mai bune soluții”.

Dar, să cităm şi din doamna, care vede lucrurile invers: Decizia este de neînţeles în condiţiile în care deficitul de medici din Dobrogea este de 19%, iar spitalele din Tulcea nu sunt nici pe departe pregătite să trateze un număr semnificativ de cazuri de coronavirus. În Tulcea, deficitul de medici este dublat de numărul insuficient de ventilatoare necesare tratării cazurilor grave

Cum s-ar spune, gura deputatei adevăr grăieşte!(i-a tras-o CJ-ului!)

 Nu înţelegem însă continuarea postării domniei sale: decizia de mutare a 100 de cetăţeni români la Tulcea ar fi trebuit discutată în prealabil cu reprezentanţii aleşi ai judeţului şi ai municipiului, mă refer aici la preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea…. Practic, liberalii nu au avut niciun fel de consultare cu autorităţile locale…

În primul rând, liberalii despre care glăsuieşte distinsa sunt autorităţi locale,  ba chiar singurele autorităţi abilitate să hotărască în acest domeniu (prefecţii). Referinţele doamnei la preşedinte nu ne interesează !

În al doilea rând, cu cine să se consulte liberalii ? Tocmai cu cei cărora li se datorează lipsa medicilor, ventilatoarelor şi faptul că spitalul din Tulcea nu este nici pe departe pregătit, cum bine a spus în postare aleasa poporului de la Capitală? Păi… ce să zică băieţii? Ăăăă? Răspundem cu un citat tot din postarea confuză a doamnei: Într-un moment în care solidaritatea ar trebui să primeze…

Marius Naum

Evaluează acest articol
(24 Voturi)

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
© 2019 Tulcea Civica