Caracatiţa mitei de la Baia Mare trece şi prin Tulcea

Firma de la care Sorina Pintea ar fi primit mita se numeşte SC Hospital Tehnical Solutions srl fondată de celebrul om de afaceri Octavian Niculescu. Acest om controversat de afaceri mai are o firmă, pe care o controlează 80%,  SC Tehnoplus Medical srl cu sediul în acelaşi imobil ca şi firma mituitoare. Firma lui Niculescu, SC Tehnoplus Medical srl a fost exclusă în 2017 de către Banca Mondială pentru practici de corupţie în cadrul unor proiecte din România finanţate prin BM.

Bine, veţi zice: care este legătura cu Tulcea?

Iată ce scria Jurnalul.ro în 2018:  Tehnoplus Medical SRL, continuă să primească milioane de euro de la stat, deşi Banca Mondială a acuzat-o oficial de corupţie şi a exclus-o de pe lista proiectelor finanţate de ea. Ultimul exemplu: 1,4 milioane de euro fără licitaţie pentru reabilitarea unei săli de operaţie la Spitalul Judeţean Tulcea.

Continuăm să cităm din prestigiosul Jurnalul.ro, cu mulţumiri maxime, chiar dacă depăşim 500 de caractere:  Consiliul Judeţean Tulcea a încheiat pe 28.02.2018 un contract privind „proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare şi modernizare Staţie Centrală de Sterilizare şi Sală de Operaţie Ortopedie- Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea””. Beneficiară este Tehnoplus Medical SRL, care va primi în schimb 6.597.531,89 lei, fără TVA, echivalentul a 1,4 milioane de euro. În ciuda valorii mari a contractului, autorităţile tulcene nu au simţit nevoia organizării unei licitaţii, preferând o cerere de oferte, lansată pe 08.12.2017, la care Tehnoplus Medical SRL a fost singura participantă. Este, de altfel, ipostaza preferată a firmei deţinute de Octavian Niculescu. Din 2007 până în prezent, Tehnoplus Medical a primit „doar” 800 de contracte în urma unor licitaţii. Restul, până la 15.000, i-au fost încredinţate direct.

Ghiciţi cine era ministrul sănătăţii în 2018 ! Ghiciţi ce partid deţinea în 2018 majoritatea în Consiliul Judeţean ! Ghiciţi cine dădea mărţişoare mai ieri prin fabrici şi uzine tulcene!

Bravo, aţi ghicit !

Marius Naum

Evaluează acest articol
(39 Voturi)

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
© 2019 Tulcea Civica