Asociaţia Judeţeană de Fotbal a ieşit din „carantină”

La ședința Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea prezidată de Petre BADEA, în dubla sa calitate de vicepreședinte al CJ (?) și al AJFT, a fost invitat (și a onorat invitația) prefectul județului Tulcea, Alexandru Cristian IORDAN.

Dând dovadă de politeţea care îl caracterizează, domnul prefect a ascultat cu răbdare alocuţiunile, cum şi-a lăudat domnul Badea şeful, deşi încă nu fac parte din acelaşi partid, cum i-a zis pe nume, Horia Teodorescu, de cinci ori cu faţa la cameră, să înţeleagă publicul că CJ-ul e preocupat de fotbal, că dă bine la alegător. De asemenea a fost stabilit programul semifinalor Cupei Dobrogei de pe data de 1 martie 2020 la Sala Sporturilor din Tulcea. Corect ! E bine s-o folosim până se demolează, căci după aia, canci trei ani de fotbal în sală !

Dacă nu se supără prea tare pe mine, inventez eu „gândurile” nespuse ale domnului prefect: Măi, băieţi, dacă dă peste noi, Doamne fereşte! coronavirusul, o să fiu obligat să bag fotbalul în carantină, şi e păcat de calendarul vostru competiţional!

Marius Naum

Evaluează acest articol
(1 Voturi)

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
© 2019 Tulcea Civica